Comemorarea oficială are loc anual pe 27 ianuarie, declarată de ONU Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (marchează data eliberării Auschwitz-ului). Cu acest prilej, supraviețuitori (tot mai puțini, dată fiind vârsta înaintată) își împărtășesc mărturiile, iar liderii mondiali reafirmă angajamentul „Never Again” – ca un asemenea genocid să nu se mai repete. De asemenea, numeroase țări au propriile zile de comemorare (în Israel, Yom HaShoah este ținut în luna aprilie, când timp de două minute întreaga țară păstrează reculegere în sunetul sirenelor).

În timpul regimului condus de Ion Antonescu, între 1941 și 1944, incepand cu 9 octombrie s-au organizat deportări masive ale evreilor din teritoriile aflate sub controlul României, în special către regiunea Transnistriei. Aceste deportări au fost parte a politicilor antisemite severe implementate de regim, care au dus la condiții inumane pe parcursul transporturilor și în lagărele de detenție, contribuind la un număr mare de victime.

În plan cultural, Holocaustul a generat o vastă literatură, filmografie și artă care continuă să apară și astăzi. Cărți memorialistice precum Jurnalul Annei Frank, Noaptea de Elie Wiesel sau Am fost la Auschwitz de Primo Levi sunt citite de milioane de oameni, menținând vie legătura emoțională cu acele întâmplări. Filme ca Lista lui Schindler, Pianistul sau documentarul Shoah au adus povestea Holocaustului în atenția publicului larg. Prin intermediul acestor opere, se pun întrebări etice universale despre natura umană, obediență, rău și compasiune.

Un aspect îngrijorător al prezentului este fenomenul de negare și distorsionare a Holocaustului. Negarea Holocaustului reprezintă orice tentativă de a susține că Holocaustul nu a avut loc – de la minimalizarea numărului victimelor la contestarea existenței camerelor de gazare​. Aceasta este adesea motivată de antisemitism sau agende politice extremiste. Negationiștii pretind, în ciuda probelor copleșitoare, că genocidul evreilor ar fi fost „exagerat” sau o „invenție”. În multe țări, negarea explicită a Holocaustului este considerată infracțiune (Germania, Austria, Franța, România etc. au legislații ce sancționează acest fapt), tocmai pentru că asemenea afirmații reprezintă nu doar o falsificare a istoriei, ci și o formă de discurs al urii. Comunitatea internațională, alături de istorici, supraviețuitori și muzee, depun eforturi pentru a combate negarea și trivializarea Holocaustului prin informare corectă, reacții publice și, unde e cazul, măsuri legale. Organizații precum Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) au definit clar termenii negării și distorsionării, oferind ghidaje guvernelor despre cum să reacționeze​.

Holocaustul astăzi servește și ca reper în discuțiile despre drepturile omului și prevenirea genocidurilor. Prin conștientizarea sa, lumea a spus „niciodată din nou” – cu toate acestea, genociduri sau masacre (în Cambodgia, Rwanda, fosta Iugoslavie) au mai avut loc. Lecția Holocaustului este invocată pentru a sublinia necesitatea acțiunii timpurii împotriva urii de orice fel. Memoria Shoah a fost un catalizator pentru elaborarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948) și a Convenției ONU împotriva Genocidului. Totodată, experiența evreilor europeni persecutați a stat la baza fondării statului Israel, ca refugiu național în care evreii să se poată autoapăra – ceea ce influențează geopolitica până azi.

Astăzi, când ultimii martori oculari încă trăiesc, e o cursă contra-cronometru de a le consemna mărturiile și a le păstra pentru posteritate (prin arhive video, proiecte ca Shoah Foundation inițiată de Spielberg etc.). Memoria Holocaustului nu aparține doar evreilor, ci întregii omeniri, ca avertisment. De aceea, pe lângă muzeele fizice, există numeroase inițiative online, documentare și cursuri menite să transmită povestea noilor generații într-un mod relevant. Provocarea este ca tinerii de azi, la decenii distanță, să se poată conecta empatic la suferința victimelor și să înțeleagă pericolul ideologiilor extremist-naționaliste.

Holocaustul astăzi este, așadar, un subiect viu: comemorat în ceremonii solemne, studiat de istorici, discutat de filosofi și integrat în conștiința publică drept etalon al răului radical. Mesajul esențial pe care lumea încearcă să-l transmită este că memoria trebuie păstrată: nu din dorința de răzbunare, ci pentru a onora victimele și a învăța din trecut. „Cine uită istoria este condamnat să o repete” – această maximă se aplică în primul rând Holocaustului. Educația despre Holocaust este folosită pentru a cultiva empatia și toleranța, arătând unde pot duce prejudecățile și ura necontrolată. De asemenea, subliniază importanța de a reacționa din timp la semnele discriminării și autoritarismului.

În concluzie, Holocaustul rămâne un reper moral și un subiect de actualitate. Impactul său se vede în numeroasele programe de combatere a antisemitismului și rasismului, în jurămintele liderilor de „Never Again”, dar și în vigilenta societății civile atunci când drepturile omului sunt amenințate. Amintirea celor șase milioane de evrei și a celorlalte milioane de victime inocente este astăzi un îndemn la vigilență morală. În mod ideal, conștientizarea ororilor Shoah ar trebui să servească drept vaccin împotriva urii – o lecție dureroasă din istorie care să ne facă mai umani, mai solidari și determinați să prevenim pe viitor asemenea tragedii.