În haosul retragerii germane, unii prizonieri au reușit totuși să evadeze de pe traseu sau au fost eliberați de trupele aliate interceptând marșurile. În multe sate germane, localnicii priveau uimiți convoaiele fantomatice de oameni sfârșiți, dar puțini interveneau. Termenul de „marș al morții” reflectă bine situația – pentru mulți deținuți, aceste marșuri au fost fatalitatea finală după ani de chin.

Eliberarea lagărelor de concentrare de către forțele aliate în primăvara anului 1945 a adus lumii imagini șocante, ce aveau să devină asociate pe veci cu ororile nazismului. Primul lagăr major eliberat a fost Majdanek (Polonia), descoperit de sovietici în iulie 1944 – rușii au găsit acolo camere de gazare și depozite de obiecte (inclusiv 800.000 de perechi de încălțăminte ale victimelor). Pe 27 ianuarie 1945, Armata Roșie a intrat în complexul Auschwitz. Acolo mai rămăseseră în viață doar ~7.000 de prizonieri, cei prea slabi ca să fi fost evacuați – stând printre barăci pline de cadavre și înconjurați de o tăcere mormântală​. Soldații sovietici, deși căliți de război, au fost cutremurați de ceea ce au găsit: mormane de cadavre, magazine pline de efecte personale (valize, ochelari, jucării) și camere de gazare cu pereții zgâriați de ultimele gesturi ale victimelor. În lunile următoare, trupele americane și britanice au eliberat pe rând lagărele din vestul Germaniei: Buchenwald (11 aprilie 1945, de către americani), Bergen-Belsen (15 aprilie, de britanici), Dachau (29 aprilie, americani), Mauthausen (5 mai, americani) ș.a. La Bergen-Belsen, britanicii au dat peste ~60.000 de supraviețuitori aflați la limita vieții, bolnavi de tifos și inaniție, printre mii de cadavre neîngropate împrăștiate prin tabără​. Mirosul morții și imaginea scheletelor vii i-au marcat pe militarii eliberatori. La Buchenwald, soldații americani au găsit cuptoare pline de cenușă umană și prizonieri cântărind sub 30 de kilograme.

Eliberarea a fost, pentru supraviețuitori, un moment de bucurie amestecată cu agonie. Mulți nu mai aveau pe nimeni – familiile le fuseseră ucise – și erau prea slăbiți să se bucure pe deplin. În primele zile, medicii militari și voluntarii Crucii Roșii au făcut eforturi disperate pentru a salva viețile celor găsiți: i-au hrănit treptat (mulți nu mai puteau digera hrana normală), i-au tratat de boli și i-au adăpostit. Cu toate acestea, mii de oameni au continuat să moară după eliberare din cauza stării critice (la Belsen, ~14.000 au murit în primele săptămâni post-eliberare, în ciuda ajutorului). Pentru restul lumii, imaginile filmate și fotografiate în lagăre – fețele emaciate ale supraviețuitorilor uitându-se stins prin gardul de sârmă ghimpată, grămezile de trupuri – au adus, în sfârșit, conștientizarea dimensiunii reale a crimelor naziste. Jurnalele de știri și ziarele au relatat pe larg descoperirea lagărelor, stârnind oroare și indignare globale.

În același timp, eliberarea a însemnat și sfârșitul Holocaustului ca proces organizat de exterminare. Când războiul s-a terminat în Europa (8 mai 1945), aproximativ 6 milioane de evrei fuseseră uciși, alături de alte milioane de victime neevreiești. Cei care au supraviețuit au ieșit din lagăre liberi, dar profund marcați fizic și sufletește. Pentru mulți începea o nouă luptă – aceea de a-și reclădi viața din ruinele trecutului.